Bucurestiul meu drag…

Trebuie să recunosc că de foarte mult timp mi-am dorit să scriu despre oraşul meu. Eram sigură că va fi o experienţă deosebită pentru că mi se pare foarte greu de aşternut ceva coerent despre cea mai mare concentrare de contraste din câte mi-a fost dat vreodată să întâlnesc.

Bucureştiul este clar un oraş care nu poate să te lase indiferent. O să încep de aici pentru ca este cel mai uşor. Pentru cei care vin aici din alte locuri este o oportunitate – şi aici o să-mi permit să mă opresc şi să-mi vărs năduful.

Cu toate păcatele lui (şi e clar că nu sunt puţine) Bucureştiul mi-e drag în felul lui propriu şi personal. Tocmai de aceea nu de puţine ori am fost foarte deranjată de atitudinea unora dintre cei care veneau in capitală din alte localităţi. Începusem să am impresia că aud o bandă stricată – “Ce oraş murdar, ce de mizerie, câtă lume, ce aglomeraţie, etc.”. Această bandă probabil că şi mulţi alţi bucureşteni o aud zilnic dar mie mi-a cam ajuns şi chiar îmi doresc să punem lucrurile la punct odată şi pentru totdeauna.

Cel mai simplu (şi copilăresc în acelaşi timp) dar şi cel mai sănătos mod de a răspunde acuzaţiilor de mai sus este următorul – cui nu-i place, este liber să plece în altă parte. Dar asta nu este o soluţie. Am putea totuşi să stăm un pic şi să ne gândim. Bucureştiul este murdar pentru că oamenii care locuiesc în el îl transforma de multe ori într-un loc foarte murdar. Iar bucureştenii de azi sunt provincialii de ieri într-o măsură foarte mare (să nu ne mai ascundem după deget – eu nu am nici măcar un coleg de facultate care să se fi întors acasă şi asta este o situaţie aproape generală). Vrem să avem un oraş mai curat? Atunci să ne apucăm să ne plimbăm cu gunoiul în buzunar până la cel mai apropiat coş de gunoi (care poate sunt obiecte rare dar nu inexistente).

În acelaşi mod se pot combate absolut toate criticile care se aduc oraşului meu. Aglomeraţia? Inevitabilă pentru orice comunitate umană de o asemenea dimensiune. Urâţenia? Bucureştiul a plătit probabil cel mai mare preţ al modernizării adusă de epoca de aur în ceea ce priveşte arhitectura. Lipsa de orice fel de armonie? Poate asta ar trebui să fie farmecul recunoscut al Bucureştiului – o adunătură de stiluri, moduri de viaţă, urâţenie şi frumos de te lasă fără răsuflare (şi în sens bun şi în sens rău). Grăbit? Ceva absolut inevitabil pentru un furnicar de o asemenea dimensiune. Iar aici aştept să văd ce alte păcate i se mai impută Bucureştiului ca să le găsesc imediat o scuză.

Ar trebui să ne fie clar tuturor (bucureşteni şi oaspeţi – definitivi sau nu) că un oraş este până la urmă doar suma locuitorilor săi. Iar locuitorii aceştia au prostul obicei să-şi aleagă primarii pe care-i merită. Totodată fiecare loc este un rezultat direct al istoriei pe care a trebuit să o îndure. Ne place sau nu, Bucureştiul este un loc foarte important pentru foarte mulţi dintre noi.

Dar m-am luat cu vorba… de fapt vroiam doar să spun că mi-am dat seama în seara asta ce-mi place mie cel mai mult la Bucureşti – faptul că este viu. În acelaşi timp, ce nu-mi place cel mai mult la Bucureşti este faptul că uneori este prea viu… Şi în viaţă clipele acelea în care stai un pic şi încerci să capeţi o perspectivă asupra lucrurilor valorează foarte mult. Cred că şi Bucureştiului (si locuitorilor săi implicit) i-ar prinde bine mai multe clipe de relaxare în care să se regăsească.